Despre noi

Asociatia “Ai vointa, Ai putere” este prima asociație, înființată în 2016, ce are scopul de a convinge și de a ajuta companiile din Romania să investească în dezvoltarea societății și a comunității în care sunt prezente. Suntem în momentul în care devenim un portal electronic de legătură între cei care dau și cei care primesc, pentru a putea da după nevoile beneficiarilor.


Aceasta initiativa a venit in urma multor actiuni intreprinse de Presedintele asociatie, care datorita sufletului sau, a adus multe zambete copiilor, oamenilor marginalizati, copiilor cu dizabilitati, organizand activitati si angrenand foarte multa lume pentru acest scop.
Cui ne adresăm?

Publicul nostru este format în principal din:

  • Copii, studenti;
  • Profesionisti din companii care coordonează sau sunt implicați în implementarea strategiei de Ai vointa, Ai putere!;
  • Agenții sau consultanți independenți care ajută companiile să dezvolte sau să comunice inițiative;
  • Organizații, psihologi, profesori care oferă servicii de asistență socială și protecția copiilor;
  • Jurnaliști, bloggeri și alți lideri de opinie interesați de inițiativele noastre din tara care vor să contribuie la răspândirea acestor practici în rândurile cât mai multor companii.
Angajați personal calificat si obțineti subventii pentru fiecare persoană integrată pe piața muncii! 
Va invitam sa completati urmatorul chestionar :  https://goo.gl/forms/mPIuer96PmAs1Xsz2

Gala Premiilor Mentor 02.05.2017

—16 May

Echipa Asociatiei Ai Vointa, Ai putere formata din Subsemnatul, Trifan Daniela Asistent Manager, Iryna Yonny Voluntar Asociatie, Cristache Silviu Voluntar ...

Articol Ziarul Impact

—16 May

Citeste articolul pe: http://www.ziarulimpact.ro/index.php?action=view&articol=5093

Proiecte Castigate

—16 May

Asociatia noastra a castigat proiectul "Liber in educatia IT" EDUCLICK 1/2017 - REUTILIZAM ECHIPAMENTE IT PENTRU EDUCATIE SI SOLIDARITATE, ...

Depozitul de zambet 13.05. 2017

—16 May

Un nou Zambet din Depozitul de Zambet acordat unei tinere familii marginalizate care aveau nevoie de un patut pentru ...

Colectam o carte pentru o scoala uitata de lume!

—2 May

Proiectul ,,Colectam impreuna o carte,,prin care este vizat cresterea accesului la educatie si cultura a copiilor si tinerilor din ...

Lansare Dictionarul Scriitorilor Olteniteni

—18 Apr

Lansare Dictionarul Scriitorilor Olteniteni 02.03.2017 https://www.facebook.com/marineata.ionut/media_set?set=a.1248624208526048.1073741967.100001354438017&type=3 Sa fii scriitor este o binecuvantare, dar si un chin! Astazi, o zi deosebita unde intr-un ...

Ziua scriitorului! O seara deosebită

—18 Apr

3 Martie - ziua scriitorului! O seara deosebită O seara deosebita, o seara plina de suflet, o seara unde fiecare ...

Expozitie de fotografie si pictura

—18 Apr

Expozitie de fotografie si pictura 16.03.2017 Pasiunea de arta fotografică incurajeaza tinerii. Un tanar român in Italia își găsește linistea prin ...

Arta conului cu o mana – expoziţie

—18 Apr

Arta conului cu o mana - expoziţie 16.03.2017 Natura şi iar natură... Dar cat de mult poţi sa rămâi surprins ...

Atelierul Digital – Google Oltenita

—18 Apr

Atelierul Digital- Google Oltenita 28.03.2017 Asociatia Ai vointa, Ai putere a adus astazi Atelierul Digital Google la Oltenita. Au participat peste ...

Citește mai multe